"cheia de la casa asta e ca un os. cand o scot din buzunar o presez intre policar si aratator, simt suprafatza lucioasa si am mereu impresia ca a facut parte din corpul meu. e proportionata pe mana mea, fiind la fel de lunga ca un os metacarpian si asta imi da o senzatie de prosteasca fericire. mi-au placut intotdeauna cheile si povestile legate de chei. in “trei grasani” Suoc avea o cheitza la care fluiera si asta m-a determinat sa fur o cheie de la mobila ‘stil’ din sufragerie pentru ca tulpina ei goala pe dinauntru scotea un sunet atat de frumos ca ma proiecta direct in rochitza roz a fetitzei despre care citeam. tata a avut intotdeauna inele de chei impresionante prin numarul lor. mormanele baroce pe care le lasa pe masutza din hol s-au micsorat de-alungul timpului dar au lasat in urma imaginea blurata a atator lacate si yale pe care nu le-am intalnit niciodata corespunzand atelierelor si santierelor care alcatuiau cealalta viatza a lui. am urmarit apoi cheile din carti, cheia alisei, chelaresele care incuie de zece ori printzesele italiene, cheile gigantice manastiresti... cheia care straluceste in buzunarul lui Amelie.
mai tarziu, cheile perforate au devenit favoritele mele datorita aerului compact si zgomotului de mecanism bine uns. am tot schimbat chei de-alungul anilor dar de-abea acum mi-am adus aminte de mirosul de pilitura din atelierul de copiat chei si de cheia care fluiera. asta datorita acestui os subtire care declanseaza intrarea intr-un mediu pe care ma stradui sa-l transform in spatiu familiar in **th swiss cottage." '06