Septembrie în fundal.
Vara mi-a scăpat iar printre degete.
Am făcut un fel de curățenie de toamnă în site, added some trailers în acting chapter. Am închis fotologul. Mi-e dor să lucrez. Poate și pentru că am văzut iar cele două sezoane de Extras. Am de multe ori impulsul de a da FWD, sunt momente groaznice în care bate la fund Exorcizarea lui Emily Rose.

Bunul mi-a povestit despre șerpii pe care i-a omorât. Mi-a spus că nu e om pe pământ să nu se silească atunci cand vede șarpe. Dar că la unii le vine inima la loc imediat, în timp ce alții rămân în frică. “Șerpii nu mor până la asfintțit. Poți să le tai capul și să-l arunci departe că tot nu mor.” Apoi șerpi despicați, șerpi hăcuiți și eternul șarpe ieșit la oala cu lapte. De data asta mai plauzibil deși tot copilăresc. Un om a cărui nevastă încă mai trăiește, a adormit la marginea pădurii și i-a intrat un șarpe micuț, de vreo 15 cm în gură. I-a intrat în stomac și au conviețuit o vreme. Dacă mânca bine îi era bine, dacă nu, îl durea stomacul de să-l răpună. Apoi i-a fost numai rău numai rău, l-au dus la spital la Iași și la o radiografie doctorii au văzut că are un șarpe în burtă. Nu i-au spus omului, l-au învelit în fașe și i-au acoperit și ochii. L-au pus la abur de lapte dulce și șarpele a ieșit. Dar omul a simțit, și-a dat seama ce era și când l-au întors cu fața în sus a făcut stop cardiac de silă și spaimă.
Am citit despre fricile de care nu putem scăpa. Îmi amintesc că prima era tresăritul pe care nu putem și nu vom reuși să ni-l înfrânăm vreodată. Spaimă de netratat pentru că nu are reguli. A doua nu mi-o mai amintesc.