4luni, 3săptămâni, 2zile. Primul spectacol după avanpremiera de aseară, cinema liber(era prea devreme).
Vezi filmul și te lovește în stomac. Am suspinat pe alocuri, nu-mi imaginez ce femeie ar putea vedea filmul ăsta și să plece cum a venit. În seara asta, povestindu-i mamei, mi-a spus că ea nu vrea să vadă filmul, este convinsă că e foarte bun dar nu poate să retrăiască experiența aia. Se cutremura numai când i-am povestit. Gândindu-mă la ce spunea, cred că femeile ca ea care se încumetă să intre în sala de cinema la 432, urmăresc filmul ăsta ca și cum ar fi despre ele, ca și cum le-ar expune oroarea fără să își arate ele însele coapsele. Dacă în timpul proiecției am văzut doar povestea și oamenii, când s-a terminat am revăzut în minte secvențele lungi, încercâns să imi imaginez în cât timp le-au filmat. Devine astfel impresionant și tehnic nu doar emoțional. Timpii reali fac totul groaznic de apăsător. Scenografie multă, făcută cu pasiune. Îmi imaginez zâmbetele cu care au fost întâmpinate pe platou toate deodorantele Impulse, Assos-ul, reșoul.
M-a trimis într-o incoerență emoțoinală. Simt mult și nu sunt tocmai capabilă să povestesc. Mergeați voi la film oricum, doar că am vrut să scap de experiența proaspătă care încă îmi dă amețeli când privesc în jos în baie. Vlad Ivanov să-l ucizi, Laura-i o poezie iar Anamaria este absolut impecabilă. Sunet decupat, radiourile, umezeala. Ficăței și măduvioare.
Brr...