Am ajuns cu bine la Varșovia dar, odată ajunsă, am descoperit că nu mi-au trimis valiza de la București. Eu oftam ațoasă în biroul lost and found iar ea huzurea la Otopeni. Anul trecut în Coreea am pățit același lucru. E foarte nesuferit să știi că n-ai de despachetat nici măcar o periuță de dinți sau o cremă hidratantă. Ca să nu mai pomenesc despre rochia pe care nu eram dispusă să recunosc că am pregătit-o pentru seara asta. Taxi-ul a făcut o oră până la hotel, adică mult, traficul la ei fiind la fel ca la noi pe Victoriei. Politețea m-a forțat să-mi stăpânesc impulsul de a voma pe mocheta neagră de la picioarele mele, deși tangajul mașinii care înainta cu greu devenise de nesuportat după primele 20 de minute. La hotel am mâncat o pungă de stixuri și-o bere și m-am liniștit. Mi-am reorganizat bunurile imobile (puține) și am așteptat cumințică să vină ora de plecare la Multikino. Am văzut un film polonez foarte frumos. Tricks/Sztuczki. Un băiețel de 6 ani și sora lui adolescentă joacă leapșa cu norocul. Cam ce facem toți. "Dacă cineva cheamă liftul până să ajung la ușa o să am noroc toată ziua". E, ei ademenesc lucrurile să se întâmple aducând un fel de mici ofrande. De exemplu: stau amândoi lângă doi piețari care vând aceleași mere. La unul se înghesuie lumea, celălalt nu are noroc. Încercând să îi tenteze norocul, puștiul îi face vânzare de un zlot iar mai târziu, fata își lasă căruciorul de cumparaturi lângă el, cu o monedă de doi zloți blocată în mâner. Cei care se opresc să își lase la rândul lor cărucioarele pentru a-și recupera moneda îi cumpără ușor toate merele. Aceeași strategie o vor aplica și pentru a-și ademeni înapoi tatăl, care i-a părăsit. Puștiul e blonziu, foarte focusat și este la primul lui film. Ea este roșcată și foarte pistruiată. Frumoasă. Aseară avea pistruii îngropați în fond de ten și mi-a părut rău. Regizorul m-a întrebat dacă știu să cânt.
Astăzi, sâmbătă, bagajele s-au întors, afară plouă cu soare.