Reamintesc felul în care îmi recunosc conaționalii în străinatate. Știe de fapt toată lumea foarte bine așa că nu mai intru în episodul cu cerșetorii, vorbesc scurt despre oamenii care pleacă la muncă sau scapă la cumpărături. Bărbații mai nou au freze și pantofi după care îi recunosc și în gaură de șarpe iar fetele au rămas în prototipul actrițelor porno. Unghii false, părul vopsit rău (de cele mai multe ori decolorat dincolo de limita rezistenței), hainele neîncăpătoare, cizmele de eroine, și pe deasupra fermoarele, capsele și paietele presărate generos peste tot. Vorbind cu Monika, o poloneză care spunea "ba așa sunt polonezii" am concluzionat că e o situație care se reflectă asupra întregului est desovietizat. Subiectul mi-a revenit în minte in avion. Mai nou, cred că stewardezele nu mai vor să-și strice coafurile când îți arată cum 'se trage masca peste nas și gură și se fixează cu banda elastică' și de aceea au comandat o animație menită să-ți elucideze modul în care de utilizează vesta de salvare și tot restul. Și începe de se desfășoară un treide. Suntem dați naibii, mă gândesc eu, doar că personajele, un tată și fiul său, par niște români pripășiți din cine știe ce motive în Aibusul A 310. Ei sunt cei aleși sa aibă ghinionul, după ce își leagă centurile și își ridică civilizați măsuțele și spătarele, să asiste la depresurizarea cabinei. Mi-e milă de ei. Copilul este vizibil marcat de situația familiei sale. Poartă amândoi pulovere urâte iar tatăl are părul lipit de cap ca un tractorist care a muncit în soare până când a aflat că trebuie să facă neobișnuita călătorie. Structura osoasă a fețelor lor este nefericită, cam cum arătăm noi românii în general. Oameni amărâți, care n-au mâncat suficiente legume cand erau mici. Nu este o nenorocire, dar m-ar fi bucurat ca în avion să avem un filmuleț instructiv dar bine făcut, cu animații interesante și cu oameni care să apară măcar neutri. Și să nu mai fie videoclipuri cu Voltaj sau Andreea Bănică..