Sunt în Paris. Ieri am zburat până aici pentru a vedea ultimul Ken Loach și pentru a-mi primi obiectul, statueta. E clean și frumușică.
Tot ieri am aflat dintr-o plasmă plasată în aeroport că bărbații sau vorbesc, sau ascultă. Nu pot face ambele în același timp. Bestial. Apoi am descoperit că tipul care 'își pune masca și respiră normal' în animația din avion a devenit brusc arian. I-au concediat pe amârății de acum două săptămâni. Ăsta este blond cu ochi albaștri, are servietă bej și tricou grena, mulat pe corpul musculos. În mod evident este genul bine hrănit, cu un sistem de viață și alimentație sănătos. Are pantaloni albi și mobil, pe care îl închide cu dexteritate atunci când vocea naratoarei i-o cere. Cred că puștiul pe care îl ajută s-și pună masca nu e al lui dar el e totuși amabil și îl îndrumă corect atunci cand vocea îi spune că asta ar trebui să facă, bineînțeles, numai după ce și-a pus propria mască. Aș vrea să-i aflu numărul de telefon, pare reliable. Deși freza pe spate, gen Top Gun îmi pare, ce-i drept, un pic prea passe.