Am început școala. (M-am apucat să învăț germană la Berlin, la Goethe Institut.) Profesoara noastră, Yvonne aus Bonn, a insistat să dau testul de limbă deși i-am explicat că nu știu deloc germană. Am fost foarte surprinsă să descopăr că am răspuns corect la 6 întrebări din 60. Asta nu înseamnă neapărat mare lucru pentru că sunt tot la începători. Pe cei mai mulți băieti de la noi din grupă îi cheama cu "A". Suntem 12, cred. Andrew, Majel și Jim sunt din state, Abraham - nigerian, Ahmet din Libia, Asad -China, Alex - neozeelndez, Aydogde-Turkmenistan, Gabrielle este italian, Pavel și Elena sunt ruși iar Sheona este englezoaică. Și cu mine, 13. Suntem de vârste diferite și cu interese diverse. Avem ingineri, doctori, un student la arhitectură, Majel este muzician iar Gabrielle vrea să deschidă un hotel în Italia, într-o zonă frecventată mai ales de nemți. Cei mai mulți vor să ramană în Germania, sau să studieze aici. Deocamdată toți sunt foarte drăguți. Mai puțin unul din americani care și-a atras antipatia întregului grup pentru că a dormit în timpul orei și-a făcut-o pe Yvonne să se simtă prost. Nu prea știu ce să mai zic.
Am făcut niște corecturi de sunet la Zierfisch. N-am văzut tot filmul pentru că nu m-a lăsat Hans, dar din ce am văzut am rămas cu un fel de căldură în piept. Sper să fie bine.
La mulți ani tata!