Guapas, tenía un rato encantador.
După doi ani (trei?) de când a ieșit filmul la noi, 'Legături' a fost distribuit în Spania și am avut parte de trei zile promoție. Îmi făceam cumva griji că n-am să mai știu să spun nimic despre el dar, odată cu primul interviu, mi-am adus aminte răspunsurile la toate întrebările. Organizatorii sunt brici, toată lumea a venit la timp și programul a fost foate bine gândit. Au profitat la maxim de faptul că m-au avut aici dar au avut grijă să-mi dea timp să mă și odihnesc. Ieri am avut 10 interviuri și un screening special pentru Grup E.L.L.ES (espai lesbic lambda d'estudis). Proiecția a fost stranie, filmul dublat în întregime în spaniolă iar fetele destul de necăjite că nu a fost un film manifest. Spuneau că încă șteaptă filmul ĂLA.
Sâmbătă am ajuns la Berlin. Am trecut printr-un mereng de nori și-am găsit orașul la fel de morocănos ca și mine. Odată ce-am terminat de trebăluit prin casă a ieșit și soarele. Grozav, huh? Și mai grozav este că tocilara de Popistașu a reușit să treacă de la A1 la A2.2+. Și că, dacă sunt "cuminte", mă bagă în 2 săptămâni la B1. Iee...
Am văzut un afiș prin care încearcă să adune câți mai mulți oameni pentru un sărut simultan. Sau poate ar fi trebuit să citesc mai pe-ndelete.