Mi-e dor de prietenele mele, așa că m-am lipit de o norvegiancă relativ țăcănită care mă mai alină. Este actriță și face mai mult performance. Are o trupă cu o altă fată, își scriu singure texele inspirate fiind de diferitele locații în are decid să traiască/locuiască. Are foarte mult umor dar în prezent trece printr-o mică dramă, așa, de apartament. Ieri, în parc, nemaiștiind cum să o înveselesc, i-am povestit cum îmi ghicesc eu viitorul în iPod așa că am făcut o sesiune de magie albă în cazul meu și argintie în cazul ei. Mie mi-a iesit "Let's be adult" by Pizzicato Five iar ei, o piesă locală, ceva cu 'ești o prințesă, live the moment, dance on the streets and tables, etcaetera'. Niciuna din noi nu era pe deplin mulțumită de răspuns așa că am întrebat apoi iPodul meu dacă există o altă variantă și mi-a spus: "Escape/Poison" de la Jay Jay Johanson așa că am decis să mergem să ne îmbătăm. Mă rog, mai mult ea, pentru că eu iau calmante (durerea mea de spate a recidivat furtunos în timpul concertului lui Jamie Lidell). Ne-am îndreptat șontâc șontâc spre un băruleț unde eu am eșuat într-o Bionadă iar ea s-a mângâiat trist cu ceva slab alcoolizat. Am început să râdem de patetismul demersului, pe mine m-au trecut lacrimile de durere și am decis să mă duc acasă să gătesc un orez mai sărat decât marea moartă. M-am culcat însetată, cu un plasture ABC usturător de fierbinte lipit pe tatuaj. Așa arată zilele mele proaste în această localitate.