29 august
Am ajuns iar la Dobrovăț. Am plecat dimineața devreme din București și după ce o vreme mi-a flikărit retina de la mașinile de pe contrasens, mi-am intrat ușor-ușor în plăcerea dată de absența realului care vine odată cu drumurile lungi. Rămân întoarsă în mine și-mi reiau luptele verbale pierdute cu câteva zile sau luni în urmă. Acum le câștig pe toate pentru că știu exact ce trebuie spus. Adversarului din amintire îi sângerează gingiile de supărare și se retrage înfrânt.
Am ajuns bine, pe la 10. Bunicii mei stau acum într-o casă albastră. M-au pus imediat la masă și apoi am dormit în fiecare loc în care m-am întins. Vinerea e târg în Dobrovăț și buna vroia să cumpere vreo 2 puici. Cum n-a găsit, se gândea să-l roage pe Ion să-i cumpere sâmbătă din târgu mare de la Codăiești. I-am zis că pot să o duc eu dar s-a cam codit. E un fel de alint amestecat cu modestie. Mă lasă să îi zic de câteva ori ca să fie ea sigură că nu mă încurcă. Bunicul s-a activat imediat să îmi spună pe unde s-o iau și pe unde nu, să-i zica ei că dacă nu vrea să meargă, merge el și îi ia ce are nevoie, etc.. El e mult mai plimbăreț și mai curios decât ea. Când ne-am culcat nu mai mergeam niciunii, ea că n-are nevoie, el, că el n-are de ce.

va urma