Acum ceva timp, în timpul unei vizite, am pus într-o supă, altfel delicioasă, câteva fire de piper din recipientul de pe masă. Am descoperit că acesta avea un miros extrem de neplăcut, de osânză râncedă în cel mai bun caz. Am verbalizat, mi-a fost adusă o supă nouă, gazdele s-au scuzat jenate. La următoarea vizită ne-au povestit ușurați că și piperul cumpărat de la Cora și cel de la Real și cel de la mamaia de acasă miroase la fel. S-a stabilit astfel că problema nu poate fi legată de condițiile personale de depozitare și groaznica suspiciune ce plana asupra lor a dispărut. Am descoperit însă împreună că mirosul se repeta și la piperul măcinat din alte game și s-a conchis că cel mai probabil s-a întâmplat ceva cu transporul. Surpriza mare vine însă în săptămâna de Berlin, unde ochiurile dintr-o dimineață au devenit îngrozitoare după ce au fost pipărate. Mai mult, fiecare piperniță berlineză ce conținea piper piperat deja măcinat avea același miros. Gestul de a desface capacul și a-l mirosi precaută a devenit obligatoriu deoarece mâncarea condimentată astfel devine de ne-a-tins. Cumplita concluzie este că tot piperul măcinat din toată lumea se împute. Am zis să mă lansez repede în spațiu și să descopăr și alți oameni care au aceeași revelație. Piperul boabe este încă neîntinat, dar mă întreb dacă nu cumva suntem în plină conspirație mondială. Dacă nu cumva piperul va fi modificat genetic, devenind acest condiment oribil cu care nu mă voi împrieteni niciodată.