Recomandată și slăvită pe site-uri pentru femei și pe facebook, Cantina lui Nicolai a fost o dezamăgire. Cuib de oameni publici care pretind că vor să aibă parte de intimitate, cantina m-a lovit cu neonul mov și aerul ultra pretențios. Chelnerul a fost toată seara la limita politeții. După ce ne-a cântărit bine, ne-a condus la masă și de fiecare dată când aveam să deschidem gura dădeam un nou examen. Când comandăm, mă întreabă dacă "asta e tot". Confirm, iar el se uită în obrazul meu și mârâie afabil "hamînțeles". Mâncarea vine și posmogește pe toată lumea. Am luat grilled seabass/basmati rice on a bed of coco milk and vegetables, și mi-au adus un peste anost cu pilaf sârbesc. Celălalt pește mirosea. Farfalle with ham and truffle cream sauce nu aveau nici o fărâmă de trufă, iar la tartar, la cât e de scump, ar fi mers să te întrebe dacă-l vrei pregătit sau nu, sau poate vrei să îl prepare în fața ta. Și-apoi, un tartar pricey nu vine neapărat cu cartofi prăjiți și nici cu pâinea la 5 minute după. Și-a băgat degetele în farfurii, a turnat minerală peste plată, a dezechilibrat pahare și sticle, ne-a privit cu dispreț.
La final, după ce am plătit nota mult prea mare pentru cina modestă, un tânăr agitat și încălțat pentru călărie ne-a făcut cu ochiul și ne-a întrebat pe plecare cum ne-a plăcut. S-a răspuns bine ca să ieșim mai repede.
Ducasse le-a alcătuit meniul, dar păcat că nu stă să le fiarbă orezul.