E caniculă. Asta înseamnă că la ora 7, jumătate din știri sunt livrate de reporteri răspândiți prin țară cu câte un termometru în mână și-un microfon în cealaltă. O domnișoară stă pe plajă cu un termometru electronic înfipt în nisip. În spatele ei, o tânără mereu fără sutien se unge pe burtă cu ulei de măsline. Apoi o altă reporteriță stă într-un taxi și răcnește că e grav, că acolo sunt până la 40 de grade. Alții se sfădesc în tramvai. Călătorii suferă și deschid trapele, vatmanița suferă de curent și se rățoiește la ei. Ca să vedem și latura celaltă, după leșinații din Bacău, Sibiu și Vaslui, un grăsunel a fost trimis la o măcelărie care avea o cameră frigorifică. Nu știu care e relevanța acestui material. "Există camere frigorifice în care e frig", asta tre' să fie. Grăsunelul transmite din fața unor carcase de porc. Are fulărel și vestă și de acolo a plecat la o fabrică de gheață. Mai avem un material cu un molestator, dar apoi ne întoarcem la supermarket unde se vinde apa ca pâinea caldă. Și să nu uităm că e important să servim 2 litri de apă pe zi și să nu ieșim la plajă între ora 11 și 18. Ștrandurile sunt pline, mallurile sunt pline, la Carrefour e plin. Factor mare de protecție, Mamaia și Neptun sunt cele mai aglomerate, camera e între 100 și 300 de lei, mic dejun inclus. Toate materialele sunt aceleași de anul trecut.
Știe cineva dacă legea nouă a cinematografiei a trecut de camera deputaților? Sau doamna Turcanu a reușit s-o facă scăpată în contrapartidă cu legea de funcționare a SRR și SRTV?

Yes we Cannes!