Limuzina ne lasă în dreptul covorului roșu. Muzica ne acoperă. Salutăm selecționerul, publicul strigă. Ne oprim la poze, urcăm treptele și mai facem un rând de fotografii. Intrăm în teatru unde ne semnăm portretele cu un marker auriu. Prezentăm filmul, dar nu mai stăm să-l vedem, ci ieșim la cină și să bem un vin la un restaurant foarte drăguț din apropiere. Îmi place mult la Sarajevo.

Limuzina ne ia de la 100 de metri de teatrul unde avem proiecția. Sunem veniți de 40 de minute și mai stăm în mașină încă zece, să ne vină rândul. Înăuntru, șoferul ascultă Inna. E ca la sală, muzică de făcut bandă. Ne dăm jos, pășim pe mocheta din fața teatrului și ne uităm amuzați unul la altul. Deasupra este un ecran mare pe care sunt proiectate în buclă trailerele filmelor din competiție. Nu-mi aduc aminte piesa care curge în boxe. În stânga, un grup măricel de tineri de liceu și studenți, se agită mult și poate de aia neconvingător. Aflăm că primesc 10 euro pe zi să facă atmosferă la momentul "Red Carpet". Au camere care nu funcționează. Se întorc și râd între ei de fiecare dată când unul mai cu tupeu fluieră sau strigă mai tare și stârnește o reacție de la cei de pe mochetă. Partea draptă, cu presa, pare mai autentică. Sunt mai plictisiți și nu se îngrămădesc să ne fotografieze. Ne oprim în capul scărilor iar organizatorii îi încurajează să vină să ne facă o fotografie de grup, pentru ziarul de mâine. Intrăm și ne semnăm pozele, care nu sunt deloc cele mai reușite portrete ale niciunuia dintre participanți. Markerul scârțăie subțire, uscat. Ne prezentăm filmul și ieșim pe ușa din laterală. Cineva întreabă mai mult în glumă de-o mașină care să ne ducă înapoi la hotel. Mergem pe jos, ne schimbăm și ieșim să mâncăm și să bem un vin la un restaurant foarte drăguț din apropiere. Îmi place mult la Sarajevo.