Sunt în vacanță la 2 mai și privesc năucă la felul în care ne-am degradat. Nu vorbesc de mizerie, de mâncare sau de felul în care bulgarii sunt de enșpe ori mai gospodari și mai buni decât noi la treaba asta cu turismul și cu trăitul, în general. Degradarea despre care vreau să vorbesc este una care m-a facut azi să scuip obidită (în sinea mea, desigur). La pescărie la 2 mai, dintre toate locurile de pe planeta asta, s-a închis toată plaja din micul golf și, cumva în apendice, a apărut o miniterasă. La intrare pe plaja încercuită de pari cu sfori, flutură niște A4 în chiloți de plastic pe care scrie "Zonă în care se filmează". Aoleo, păi ce se filmează, zic? Mă uit și văd așa: Liviu Vârciu, Andreea Tonciu, Simona Senzual, băiatul care a fost cu Catrinel Menghia, unul din băieții de la HiQ și încă niste oameni pe care nu i-am recunoscut, fac pe chelnerii (?!) pentru cine se încumetă să treacă de sforicică și sunt urmăriți încontinuu de câte un operator. Omul și camera, vedeta și lentila, starul si cameramanul său. La prânz pe terasă la pescărie căci, deși sunt curioși, nu se duc chiar pe terasa unde te sevește Liviu cu suc, oameni de calități diferite, dar departe de a fi niște imbecili, privesc peste ciorbe, pești și mebeseuri la pleiada de actanți. Momentul culminant este când dintr-o gheretă iese Simona Senzual în costum de baie alb și machiată de seară, extrage ceva din SLK-ul la fel de alb parcat pe faleză, merge pe lîngă piureurile hipioților și se duce să facă o baie în mare. O baie sexi, sau senzuală, la care au petrecut-o tăcut femei și bărbați vrăjiți de notorietatea acestei fufe/prostituată/vedetă. Se foia în apă și în ochii transpuși ai tuturor acestor oameni deveniți instantaneu figuranți speciali cu studii superioare în fundalul unui cadru TV. Dezamăgirea mea legată de mine și de restul lumii este că știm cum îi cheamă pe oamenii ăștia și că le oferim tot aportul și infrastructura să devină încă și mai faimoși. Îi privim superior și pretindem că nu ne aducem aminte din prima numele lor, dar cumpărăm revistele în care apar, le răsfoim la dentist, îi privim la televizor sau scriem despre ei.