Azi am văzut un poster cu un concert de muzică populară al cărui cap de afiș este Irina Loghin. Fotografia ei era una veche, de cînd avea probabil în jur de 40 de ani și imaginea ei cu capul înclinat și zîmbetul exersat, m-a făcut să îmi amintesc dintr-o dată o senzație limpede pe care o aveam la bunica mea Aneta, mama lui tata, cînd eram încă foarte mica și petreceam verile la ea. Bunica Aneta avea în casa unde dormeam două paturi cu tăblii frumoase, vopsite cînd verde, cînd albastru, cînd bordo, o masă învelită mereu într-una dintre fețele de masă brodate de ea și acoperită de o mușama, un dulap cu mirodenii pe care stătea televizorul și un cufăr de zestre pe care stăteau hainele mele. Camera era înconjurată de covoare țesute de ea, pe pereți erau rame cu poze cu toți copiii și nepoții, icoane cofrate, iar pe peretele de vest (?!) o oglindă înclinată a cărei ramă își schimba culoarea în functie de cea a tăbliilor. Verde, albastră, bordo. Între ramă și oglindă erau înfipte cîteva poze. Una mică, de buletin, a unchiului Costică, o altă poză cu el, mai în vîrstă, cu vărul Eugen pe genunchi și o poză color cu Irina Loghin coafată îngrijit, cu floarea miresii la ureche și îmbrăcată în rochie roșie. Așa se face că tot timpul am crezut că Irina face parte din familie, că a fost în vizită, că îi spune și ea bunicii mele "țațanetă" ca tot satul și a cîntat la nunta unchiului Costică. Seara, din toate curțile se auzea aceeași emisiune. Toată lumea asculta "Melodia preferată", o emisiune de dedicații a postului local de radio. Mă duceam în întîmpinarea vacii și nu pierdeam nici un vers de la nici o melodie, tot satul răsuna de "Preferata". Bunica spunea uneori "cîntă Irina" și atunci știam că vorbește despre doamna asta cu rochie roșie, care cu siguranță se gîndea cu la fel de multă tandrețe la bunica mea. Nu m-am mai gîndit niciodată la asta pîna azi, 20 de ani mai tîrziu cînd sunt sigură că Irina Loghin nu avea habar de Mama Aneta, de covoarele ei sau de mersul legănat pe care acum îl moștenesc. Asta m-a întristat un pic. Apoi mi-a sunat în urechi "Împodobește mamă bradul" și melancolia s-a risipit. It's her loss.